Supraveghere electronică
12 mai 2017Fie că e vorba de mașina personală, fie că aveți o afacere pe care o desfășurați cu ajutorul mai multor autovehicule, securitatea acestora este importantă, iar un sistem antifurt clasic de multe ori nu este eficient.
În plus, este posibil ca să doriți să știți unde se află un autovehicul la un moment dat, poate chiar doriți să aflați traseul parcurs de acesta într-un interval oarecare de timp.
Soluția este instalarea pe autovehicul a unui dispozitiv care să poată avea rol și de sistem de siguranță și de echipament de monitorizare și urmărire punctuală, în timp real sau post-deplasare.
Funcție de cerințele clientului, pot oferi soluții pentru siguranța vehiculului și a conducătorului:
– alarmă prin SMS la ieșirea vehiculului din zona de parcare/staționare;
– alarmă prin SMS sau apel automat către un număr prestabilit în caz de impact;
– funcție ,,buton de panică” pentru cazuri de evenimente în care conducătorul este în imposibilitatea de a comunica.
Deasemenea, pentru monitorizarea deplasărilor pot oferi soluții simple, punctuale, care implică costuri reduse, până la soluții în timp real, prin intermediul unei pagini WEB, accesabilă de pe un calculator, tabletă sau smartphone.
Mergând mai departe chiar, cu ajutorul acestor dispozitive și al aplicațiilor aferente se pot implementa funcții suplimentare cum ar fi:
– supraveghere nivel combustibil;
– starea de funcționare a motorului;
– starea închis/deschis a ușilor sau altor încuietori, etc.
– comanda pornirii/opririi motorului;
– comanda de blocare/deblocare a încuietorilor;
– porirea comunicației vocale cu conducătorul auto;
– comanda unei camere video montate pe autovehicul, etc.